[:md]
Și ședința de astăzi a Parlamentului se desfășoară fără comuniști. Aceștia au venit în sala unde se întrunesc deputații, doar pentru a anunța că sunt supărați pe prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc.
“Datorită unui discurs de pe 15 noiembrie, a lui Plahotniuc, noi am aflat cine este inspiratorul și stăpînul AIE. PCRM consideră drept imposibilă participarea sa în ședință, deoarece este condusă de un cetățean care s-a recunoscut autor al uzurpării puterii în stat, dar și stăpăn al coorporației criminale al Partidului Democrat. Părăsim sala în semn de protest”, a precizat comunistul, Iurie Muntean.
Actualități.md amintește că săptămîna trecută, comuniștii au înaintat un proiect de demitere a lui Plahotniuc din funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Propunerea comuniștilor nu a fost fost susținută de majoritatea parlamentară.