[:md]

 

Despre aceasta se spune în rezoluția formațiunii care a fost adoptată astăzi, 16 decembrie în urma ședinței Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor, informează Actualități.md.

Partidul Socialiştilor anunţă o deschidere totală pentru colaborarea cu societatea civilă. Îndemnăm pe toţi să facem împreună o monitorizare totală a actului de guvernare, să luptăm cu corupţia şi fărădelegile din toate eşaloanele puterii. Astăzi, avem nevoie de consolidarea tuturor forţelor sănătoase ale societăţii pentru a riposta guvernării antipopulare şi antistatale”.

Partidul Socialiştilor îşi pune drept obiectiv să se transforme într-un partid care ar aparţine în întregime poporului.

Vom implementa principiile de transparenţă în procesul politic, difuzarea deschisă a activităţii comisiilor parlamentare, participarea la aceste şedinţe a reprezentanţilor societăţii civile şi a mediului de experţi, precum şi a cetăţenilor de rînd, lucru ce va fi implementat prin intermediul mijloacelor informaţionale electronice performante în elaborarea şi expertizarea proiectelor de lege şi a proiectelor de decizie la toate nivelurile puterii de stat. Vor fi create comitete şi consilii de experţi pentru diferite direcţii şi sectoare ale economiei, sferei sociale şi umanitare. Partidul Socialiştilor, pentru prima dată în istoria modernă a Moldovei, va implementa un sistem electronic naţional de petiţii şi adresări, precum şi va asigura o evidenţă şi un control strict al modalităţilor de realizare a prevederilor legislaţiei autohtone şi a celei internaţionale. Deja la finele lunii ianuarie, 2015, în fiecare raion al ţării Partidul Socialiştilor va deschide oficii de audienţă publice pentru acordarea asistenţei juridice şi sociale cetăţenilor. Deputaţii fracţiunii noastre vor fi alături de fiecare cetăţean în fiecare zi pentru a ajuta la soluţionarea problemelor. Fracţiunea va organiza un lucru activ în oraşele şi raioanele ţării”.

Textul integral al rezoluției îl puteți vedea aici.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ