[:md]

 

Despre aceasta a declarat în cadrul unui interviu exclusiv, deputatul Parlamentului RM din partea Partidului Socialiştilor, ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, Andrei Neguţa, relatează Actualităţi.md.
 
Potrivit lui, fracţiunea Partidul Socialiștilor merge la Duma de Stat a Rusiei, la invitația partidului "Spravedlivaia Rossia", cu care PSRM a semnat un acord de cooperare. Data vizitei nu se cunoaște încă, dar este de așteptat să se întâmple în curând.
 
"Fracțiunea Partidului Socialiştilor va merge la Duma de Stat în întregime. Nu-mi amintesc o astfel de experiență în istoria Moldovei", a menţionat Neguţa.
 
Deputatul a adăugat că în timpul vizitei vor avea loc reuniuni ale deputaților PSRM în cadrul comitetelor Dumei de Stat, vor avea discuţii cu colegii ruși, nu numai din "Spravedlivaia Rossia", dar și din alte partide.
 
"Conducerea partidului, Igor Dodon are alte idei pe acest subiect — și să stabilească contacte cu parlamentele din alte țări. Noi credem că schimbul de experiență în acest sens este foarte util ", — a concluzionat Neguţa.
 
ПОДЕЛИТЬСЯ