[:md]
Conducerea de la Banca Națională a Moldovei a anunțat că în legătură cu deprecierea monedei naționale lumina, gazul și căldura s-ar putea scumpi, relatează Actualități.md.
Instituția de stat a remis un comunicat în care declară că „în contextul unei deprecieri a monedei naţionale, mai semnificative decât valoarea utilizată în anul 2012 la stabilirea tarifelor pentru serviciile reglementate, există un risc pronunţat ca acestea să fie revizuite în direcţia majorării în anul 2015”.
Actualități.md amintește că cel mai mare furnizor de electricitate, Gas Natural Fenosa, cere ca tariful să fie calculat la cursul actual al dolarului american.
"Consumatorii achită energia electrică pe care o consumă conform unui tarif aprobat de ANRE în lei moldovenești, dar pentru că o mare parte din energia achiziționată este plătită de întreprinderi în valută în structura tarifului este introdus un curs valutar de referință. În actualul tarif cursul de referință leu-dolar SUA este de 11,83 de bani. însă la zi acest curs este mult mai mare respectiv. În acest moment, întreprinderea este în așteptarea unei decizii corespunzătoare a ANRE-ului pentru a aduce tariful în vigoare în corespundere cu noile realități", a precizat purtătorul de cuvânt de la "Gas Natural Fenosa", Vasile Gribincea.