[:md]
Un micuţ de doar 10 luni, a fost internat în stare gravă în secția de reanimare după ce s-a intoxicat cu vapori de motorină, relatează Actualități.md.
Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc din cauza neglijenţei adulţilor, care au lăsat recipientul cu motorină deschis la îndemâna copilului.
Băiatul de 10 luni din raionul Ialoveni a fost internat în dimineaţa de 28 ianuarie, în jurul orei 4.00. În ajun, tatăl băiatului a făcut focul în sobă, folosind motorină pentru aprindere şi a lăsat pe podea recipientul cu combustibil deschis în încăpere. Copilul de doar 10 luni s-a apropiat de recipient şi a dat cu mâna peste el, iar pentru că acesta nu era nici măcar închis, a vărsat peste haină motorină.
Părinţi susţin că nu au simţit miros de combustibil de la micuţ şi şi-au data seama că copilul s-a intoxicat abia peste câteva ore, după ce acesta avea tuse şi vomă. La fel, părinţii spun că băiatul era răcit şi au crezut că tusea este provocată de răceală. Când au văzut că starea copului se agravează, părinţii au chemat ambulanţa. Micuţul a fost internat în secţia de reanimare, iar astăzi la prânz a fost transferat în secţia de profil, tratamentul fiind continuat.
Specialiştii susţin că astfel de incidente ar putea fi evitate dacă adulţii ar ţine cât mai departe de copii substanţele periculoase şi nu le-ar folosi în prezenţa micuţilor.
Amintim că acum două zile un copil de un an a ajuns în stare gravă la spital din cauză că a băut motorină.