[:md]
Deputatul Partidului Socialiștilor din RM, Vladimir Țurcan a vorbit despre necesitatea de a simplifica procedura de retragere a imunității parlamentare, relatează Actualități.md.
"Cred că cu siguranță trebuie să fie simplificată procedura pentru retragerea imunității atunci cînd vine vorba de abuzul deputaților sau de infracțiunile de corupție comise de ei", a declarat Țurcan.
"Astăzi, problema numărul 1 este corupția de la cei mai înalți pînă la cei mai obișnuiți funcționari publici. Problema corupției există, prin urmare, este nevoie de o procedură simplificată pentru retragerea imunității deputaților implicați în aceste cazuri", a mai adăugat Vladimir Țurcan.
Notă ACTUALITATI.MD:
Imunitate parlamentară — este dreptul în baza căruia deputaţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă. Graţie imunităţii, deputaţii nu pot fi trimişi în judecată fără audiere şi fără încuviinţarea Parlamentului. Un deputat nu poate fi subiectul unui dosar decât dacă, prin votul majorităţii parlamentare la solicitarea Procuraturii Generale, este privat de imunitate.