[:md]
La redacția Actualități.md a fost trimis un document potrivit căruia ex-deputatului decedat Ion Butmalai i-a fost alocată o locuință.
Astfel, conform ordinului din 21 ianuarie 2015, 25 de deputați ai Parlamentului RM au primit apartamente în complexul, care a fost construit special pentru parlamentari.
Printre aceștia se numără și Ion Butmalai, care a murit la 9 decembrie 2014.
Amintim că fostul deputau a fost găsit împușcat în piept. În «scrisoarea sa de adio» denumită de Butmalai „Important pentru procurori”, fostul deputat PLDM le cere anchetatorilor ca „în moartea sa să fie învinuiți și trași la răspundere”: Vlad Filat – Președintele PLDM și Vlad Plahotniuc – Prim-vicepreședintele PDM.
Avocatul familiei Butmalai Ana Ursachi a subliniat faptul că clientul său intenționa să facă publice anumite informații care prezentau dezvaluiri despre unii politicieni, dar nu a mai reușit să facă acest lucru.
În același timp fiul deputatului Ion Butmalai, a declarat anterior că tatăl său „a fost omorât cu sânge rece” pentru că avea o „mapă neagră”. „Considerăm că el a fost ucis cu sânge rece. Avea o mapă cu informație secretă. Voia să facă publică o parte din această informație, dar nu a reușit să o mai facă, spunea că mulți ar fi intrat la pușcărie după ce ar fi dezvăluit anumite lucruri, iar acum, nu mai găsim mapa, a dispărut”, declară feciorul lui Butmalai.
Deci, ce este de fapt acest apartament, alocat după moarte: lipsa de profesionalism din partea angajaților Parlamentului RM sau "recompensă" pentru familia decedatului? În același timp, angajații parlamentului au refuzat să comenteze situația.