[:md]
Prețurile vor crește, în acest an, mai mult decât a prognozat anterior Banca Națională a Moldovei, relatează Actualități.md.
Noua prognoză arată că inflaţia pentru acest an va fi de 5,8 la sută, cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât era preconizat la sfârșitul anului trecut. Cifrele au fost făcute publice, astăzi, de către guvernatorul Băncii Centrale.
Potrivit lui Drăguțanu, principalii factori care determină creșterea inflației sunt majorarea tarifelor pentru servicii și deprecierea monedei naționale.
„Ultima rundă de prognoză indică o inflație anuală stabilă în următorii doi ani, deși se va plasa în palierul de sus al coridorului de variație. Proiecția inflației medie pentru 2015 și 2016 se plasează la nivelul de 5,8 la sută”, a menționat Dorin Drăguțanu.
Pentru anul 2016, guvernatorul Băncii Centrale prognozează o inflație de 6,1%.
Actualități.md amintește că ieri în cadrul ședinței comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a menționat necesitatea urgentă de a audia conducerea Băncii Naționale a Moldovei, precum și persoanele responsabile, în Guvernul RM cu privire la situația din sectorul bancar al țării, în special — cu privire la ceea ce se întâmplă în Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Dodon a spus că socialiștii au informații despre o decizie secretă a cabinetului de miniștri, semnată de Iurie Leancă, privind alocarea banilor din Banca Națională pentru a acoperi găurile formate în aceste bănci.
Menționăm că anterior Igor Dodon a relatat cum autoritățile au organizat escrocheria secolului și au reușit să fure și să scoată din țară un miliard de dolari.
Socialiștii intenționează să cheme toți cei responsabili de situația actuală și persoanele implicate în ea, la răspundere în conformitate cu legea. „Trebuie de luat măsuri cu cei care au organizat aceste escrocherii. Mai devreme sau mai târziu, toții vinovații vor merge la închisoare”, a declarat anterior Dodon.