[:md]

 

Această declarație a fost făcută de președintele Partidului Socialiștilor din RM, Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru postul de radio „Europa Liberă”, relatează Actualități.md.

Politicianul a menționat că situația instabilă creată de guvernanții țării conduce către o organizare cît mai rapidă a alegerilor parlamentare anticipate pentru care se pronunță socialiștii apelînd la toate metodele pentru a stopa prăbușirea R.Moldova.

Alegerile anticipate pentru Republica Moldova este o soluţie. Cinic vorbind, pentru noi, pentru socialişti, cu cât mai mult va fi această guvernare, cu atât este mai convenabil din punct de vedere politic. Pentru că cetăţenii, pe termen mediu şi lung, vor trăi din ce în ce mai rău.

Cu această guvernare oligarhică situaţia se va înrăutăţi. Însă noi de ce cerem alegeri anticipate? Chiar dacă am putea obţine mai puţine voturi decât peste un an, noi vrem cât se poate de repede să stopăm prăbuşirea Republicii Moldova” a declarat liderul PSRM.

Igor Dodon a menționat că pentru socialişti, este important să schimbe situaţia pe interior, ca oamenii, cetăţenii, să simtă în buzunarul său, în ceea ce au pe masă, ce tarife plătesc, că situaţia s-a îmbunătăţit. Acesta este obiectivul principal al PSRM.

Dacă pentru aceasta va fi necesar să schimbăm vectorul extern sau să luăm unele reforme dure, să-i fugărim pe toţi din Procuratură, să punem pe cineva la dubă, însă acest lucru la sigur va fi necesar, atunci noi vom face acest lucru”, a concluzionat președintele socialiștilor.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ