[:md]

 

Deputaţii Parlamentului RM se convoacă, mâine, în prima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară care va începe la ora 10.00, relatează Actualități.md.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, pe ordinea de zi figurează o singură chestiune. Astfel, în plenul Legislativului, premierul desemnat, Iurie Leancă, urmează să prezinte programul de activitate şi lista miniştrilor care vor face parte din Executiv.
 
Ca rezultat, aleşii poporului urmează să acorde sau nu vot de încredere pentru viitorul Guvern, ca ulterior acesta să poată fi învestit.

Actualități.md menționează că pentru alegerea premierului sunt necesare 51 de voturi, în timp ce coaliția formată din PLDM-PD, are doar 42 de voturi.

Deocamdată nu se știe dacă candidatura lui Leancă va fi susținută de liberali sau comuniști. Partidul Liberal refuză să dezvăluie decizia în această privință, în timp ce recent după întrevederea candidatului la funcția de premier, Iurie Leancă, cu fracțiunea PCRM din Parlament, Vladimir Voronin a declarat că s-au înțeles la toate capitolele și că ”trebuie de scos țara din impas”.

Amintim că comuniștii au asigurat deja alegerile pentru postul de președinte al Parlamentului Republicii Moldova votînd ruda oligarhului Vlad Plahotniuc — Andrian Candu.

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon este sigur că comuniștii vor sprijini candidatura premierului. "Ei vor vota și pentru diavol. Dacă nu în primul tur, atunci în al doilea. Ei se vor tîrgui, dar vor vota, deoarece în caz contrar vor avea loc alegeri anticipate, ceea ce ar însemna moartea politică și pentru Partidul Comuniștilor, și pentru PLDM și PD. Pentru a evita acest lucru, ei vor fi obligați să se țină împreună", a declarat  anterior președintele PSRM.

Amintim că ședința trebuia să aibă loc încă vinerea trecută dar a fost amînată pentru marți, 10 februarie, după care din nou tergiversată pentru data de 12 februarie.

ПОДЕЛИТЬСЯ