[:md]
Programul de guvernare a cabinetului de miniștri sub conducerea lui Chiril Gaburici se repetă mot-a-mot din programul lui Leancă prezentat săptămîna trecută. Despre aceasta ieri, în cadrul ședinței Parlamentului RM, a declarat președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon, relatează Actualități.md.
„Domnule Leancă, nu știu dacă în luna ianuarie înțelegeți că faceți un program pentru domnul Gaburici, candidatul la prim-ministru, dar credeți-mă că de atunci era pus totul la cale. Dumneavoastră ați făcut un copyright pentru Gaburici, un copyright care acum dînsul încearcă să spună că uite a făcut un program, avem o echipă și așa mai departe. Ați fost sacrificat domnule Leancă. Și ați fost sacrtificat de colegii care v-au utilizat ultimul un an și șapte luni”, a declarat Dodon la care Leancă a răspuns printr-un gest afirmativ.
Actualități.md aminteșete că ieri fracțiunea Partidului Comuniștilor în componență deplină a asigurat numărul de voturi pentru alegerea guvernului lui Chiril Gaburici împreună cu PLDM și PDM.