[:md]

 

Potrivit președintelui Partidului Comuniștilor ar trebui luată o pauză timp de 3 luni și să se amîne votarea la toamnă. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii "Piatnița cu Anatolie Golea", informează Actualități.md.

Voronin a menționat că "dacă să urmăm principiile clasice, atunci, oricare ar fi legea este, ea trebuie executată." Cu toate acestea, a declarat liderul PCRM, având în vedere faptul că recent în țară au avut loc alegeri parlamentare, apoi a avut loc formarea guvernului, iar acum în țară are loc un alt scrutin – pentru alegerea Bașcanului Găgăuziei", ar trebui să luom o pauză timp de 3 luni" și să organizăm alegerile locale în toamnă.

"În vara aceasta este inutil de a face. Cine ne împiedică să le petrecem în a doua jumătate sau cînd acolo este termenul necesar", a spus Voronin.

Actualități.md reamintește că săptămâna trecută fracțiunea socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova a venit cu inițiativa de a numi data alegerilor locale. În acest sens, socialiștii s-au bazat pe practica din anii anteriori, atunci când data de numire a alegerilor locale, parlamentarii moldoveni o votatau în luna martie. PSRM a propus ca alegerile să aibă loc la 7 iunie, cu toate acestea, majoritatea de la guvernare, inclusiv comuniștii, nu au susținut inițiativa.

Anterior, președintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a menționat la început că alegerile locale ar trebui să fie amînate pentru toamnă, iar apoi complet – pentru anul 2016, invocând necesitatea de a activa reforma administrativ-teritoriale.

Experții sunt de părere că autoritățile doresc să amâne alegerile locale, pentru că își dau seama că le vor pierde.

ПОДЕЛИТЬСЯ