[:md]

 

Vineri, 27 martie, fermieri și agricultorii moldoveni vor ieși la proteste masive în toată țara, relatează Actualități.md.

Reprezentanții asociațiilor de fermieri anunță că mâine, în intervalul orelor 10.00 – 13.00, vor avea loc mai multe actiuni de protest, nemulțumirile agricultorilor fiind legate, în principal, de fondul mic de subvenționare și de posibilitatea ca TVA să crească de la 8% la 20%.

Potrivit unui comunicat al Federației Naționale a Fermierilor „Agroinform”, fermierii vor ieși cu mai multe unități de tehnică agricolă pe marginea drumului și vor claxona periodic. „Au fost desemnate 38 de puncte de concentrare a tehnicii agricole, pentru fiecare fiind alocate câte 50 de unități”, informează „Agroinform”.

Agricultorii susțin că numărul punctelor de protest însă ar putea crește. „Se intenționează ca în fiecare raion să fie câte un punct de concentrare a tehnicii. Dar în regiunile mari, de exemplu, Cahul și Florești, vor fi chiar mai multe puncte. Vor fi implicate mai mult de trei mii de unități de tehnică agricolă”, precizează reprezentanții agricultorilor.

Principalele nemulțumiri ale fermierilor vizează fondul mic de subvenționare și de posibilitatea ca TVA să crească de la 8% la 20%, lipsa suportului financiar pentru producătorii de fructe care au livrat mere procesatorilor, dobânzile mari la creditare, rata mare la dobânda creditului polonez.

Actualități.md amintește că fermierii au avertizat guvernarea cu proteste încă acum o săptămînă.

 „Am înţeles că prin discuţii nu ne putem atinge obiectivele, cerinţele minime ale producătorilor agricoli", a declarat într-o conferință de presă Valeriu Cosarciuc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova.

Revenirea acum la cota de 20% este lovitura de graţie, este ultima împuşcătură în capul ramurii agricole", consideră Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Naţionale a Producătorilor Agricoli UniAgroProtect.

În acest context UniAgroProtect, Agroinform și Moldova-Fruct au făcut publice cele 6 probleme pe care fermierii trebuie să le soluționeze. „Acestea sunt acele necesități minimale pe care le are producătorul agricol”, a menționat unul dintre liderii organizațiilor.

Fără aceste proteste, noi nu vedem cum putem schimba lucrurile”, a declarat anterior președintele organizației UniAgroProtect, Alexandru Slusari.

ПОДЕЛИТЬСЯ