[:md]
Instituţiile preşcolare care funcţionează în Capitală sunt insuficiente pentru a încadra toți copiii în procesul educaţional, a declarat șefa Direcției generale Educație, Tineret şi Sport a Primăriei, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, relatează Actualități.md cu referire la agenția News-Moldova.
“Din cauza numărului insuficient de grădinițe, picii care au vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani sunt nevoiți să stea acasă. De la trei ani noi ne străduim ca fiecare copil să fie încadrat în procesul educațional, iar dacă administrația publică locală dispune de surse financiare, atunci mai deschidem și grupe de creșă”, a declarat specialistul principal al serviciului Management preuniversitar din cadrul direcției, Vera Ciumac.
Potrivit sursei, „numărul copiilor în grupe este cu mult mai mare decât cel prevăzut de Regulamentul Instituției de Educație Preșcolară, și asta din cauza numărului mic de grădinițe care funcționează în capitală”.
„În anii `90, în Chișinău și-au stopat activitatea aproape 40 de grădinițe. Aceasta din cauza natalității scăzute și a valului de migrație peste hotare”, a spus Ciumac.
Potrivit Direcției generale Educație, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău, la momentul actual în capitală funcționează 159 de grădinițe, cinci dintre care se află în proces de reparație. Numărul copiilor care merg la grădiniţele din capitală este de circa 38 de mii.