[:md]

 

Două apartamente și o casă de locuit cu o suprafață de 222 de metri pătrați, în valoare de peste 5 milioane de lei. Este doar o parte din averea pe care o deține actualul ministru al Justiției, Vladimir Grosu, care și-a declarat recent veniturile, relatează Actualități.md cu referire la bani.md.

Potrivit documentului plasat pe site-ul instituției, cele două apartamente cu suprafețe de 70 de metri pătrați și respectiv 53 de metri pătrați, au fost cumpărate încă în anul 2003, în timp ce casa a fost achiziționată în anul 2014, pe vremea când Grosu încă ocupa funcția de viceministru al Justiției.

Șeful de la Justiție deține două autoturisme: o Toyota Highlander, în valoare de 224 de mii de lei, produsă în 2006, cumpărată în 2008 și Land Rover Freelander, fabricat în 2004, pe care ministrul l-a cumpărat în 2010 cu 144 de mii de lei.

Vladimir Grosu a obținut în anul 2014 din salariul de viceministru al Justiției 163.611, 28 lei. Alte aproape 86 de mii de lei, Grosu le-a obținut anul trecut din activitatea didactică la la trei instituții de învățământ superior, iar din salariul de președinte al Consiliului de administrare al Î.S. “Camera Înregistrării de Stat”, acesta ridicat în 2014 24 de mii de lei.

Ministrul Justiției are deschise patru conturi bancare pe care are depuse peste 37 de mii de lei. Oficialul nu a indicat vreo datorie sau vreun teren și nici nu deține cota-parte în cadrul vreunei societăți comerciale.

 

declaratie de avere viceministrul Justiției Vladimir Grosu

ПОДЕЛИТЬСЯ