[:md]

 

Banca Națională a publicat datele pentru luna februarie al anului curent privind transferurile de mijloace bănești din străinătate către persoane fizice prin intermediul băncilor comerciale din Republica Moldova, relatează Actualități.md.

Astfel, în luna februarie (2015) suma transferată net a constituit echivalentul a $77,9 mln, cu $21,4 mln mai puțin decât în aceeași perioadă a anului precedent ($99,3 mln), ceea ce semnifică o diminuare cu 21% față de 2014.

Dacă să comparăm cu anii anteriori, atunci observăm că în luna februarie a lui 2013 transferurile au totalizat $103,6 mln, în 2012 – $94,7 mln, în 2011 – $88,1 mln, 2010 – $72,5 mln, 2009 – $70,4 mln, 2008 – $104,6 mln (vedeți graficul).

Distribuția valutară a transferurilor brute prin sistemele de remitere de bani în luna februarie a anului curent: 40,5% (dolari SUA), 33,8% (euro), 20,4% (ruble rusești) și 5,3% (lei moldovenești). Transferurile brute reprezintă datele pe sistemele de remitere de bani în baza sumelor eliberate persoanelor fizice rezidente.

Cu toate acestea guvernarea intenționează să impoziteze remitențele moldovenilor care muncesc peste hotare.

Se propune stabilirea drept obiect al impunerii cu impozitul pe venit a întregului venit din orice surse aflate în afara Republicii Moldova obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, şi nu numai a celui din investiţii şi financiar", potrivit informaţiilor Ministerului Finanţelor.

Impozitul urmează a fi stabilit conform criteriului dacă persoana e rezidentă şi dispune de domiciliu permanent în Republica Moldova.

Experţii spun că intenţia autorităţilor este una pripită şi va reduce dramatic sumaa transferurilor prin intermediul băncilor.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ