[:md]
Pînă la alegerile locale din 14 iunie au mai rămas exact două luni. Comisia Electorală Centrală (CEC) urmează să stabilească, astăzi, planul de activitate pentru aceste alegeri, relatează Actualități.md.
Conform legislaţiei, CEC urmează să creeze cel târziu cu 50 de zile înainte de alegeri consiliile electorale de circumscripţie de nivelul doi, adică cele raionale şi ale municipiilor Chişinău şi Bălţi. Ulterior, peste 10 zile, trebuie formate şi consiliile electorale ale oraşelor şi cele comunale şi săteşti.
La scrutinul din 14 iunie urmează să fie aleși primarii în 898 de primării și consilieri în 896 de consilii de nivelul I, orășănești și sătești, și 32 de consilii de nivelul II, raionale și municipale.
Amintim că CEC a acreditat primii observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale. Observatorii fac apte din echipa Asociației obștești „PROMO-Lex”. În activitatea lor, persoanele acreditate vor monitoriza alegerile conform Constituţiei Republicii Moldova, Codului electoral, Regulamentului privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, aprobat de CEC.
Totodată, Comisia a făcut publică lista celor 43 de partide care vor participa la alegerile locale din 14 iunie. Acestea sunt formațiunile care au fost înregistrate de Ministerul Justiţiei până la 3 aprilie, ziua în care Parlamentul a stabilit data alegerilor locale generale.