[:md]

 

Membrii Cabinetului de Miniștri au semnat o scrisoare de confidențialitate pentru a nu divulga conținutul raportului Kroll, care a fost audiat astăzi cu ușile închise la Guvern, relatează Actualități.md cu referire la agora.md.

Cel puțin așa susține ministrul Educației, Maia Sandu. Ea a spus jurnaliștilor că nu poate face mai multe declarații cu privire la acest subiect, întrucât a semnat o scrisoare.

Eu nu pot să vă spun detalii, pentru că am semnat o scrisoare prin care mă obligă să păstrez confidențialitatea acestui raport”, a declarat Maia Sandu.

Și ceilalți miniștri solicitați de reporteri au refuzat să discute despre concluziile raportului companiei Kroll privind presupusele fraude de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.

Guvernatorul Băncii Naționale a declarat că raportul Kroll poate fi făcut public, însă acum nu este momentul oportun pentru a nu periclita investigațiile ulterioare.

Prin angajamentul actual cu compania Kroll, Banca Națională poate publica acest raport doar cu permisiunea scrisă a companiei Kroll. Scopul cel mai important al acestei investigații nu a fost de a scrie un raport și de a-l face public. Sper că actorii acestui proces o să reușească în timp să dea anumite informații. Trebuie să înțelegeți că în urma investigațiilor se obține multă informație sensibilă, sunt enumerate nume de companii, nume de persoane, care nu neapărat au încălcat legea, doar că au fost văzute în anumite circumstanțe”, a mai menționat Dorin Drăguțanu.

Rezultatele investigațiilor preliminare ale companiei Kroll indică faptul că în anii 2012-2014 a existat un efort coordonat și ascuns pentru preluarea controlului asupra celor trei bănci, iar ulterior pentru a masca natura adevărată a tranzacțiilor a fost maximizat volumul de credite acordate. În consecință, a avut loc deteriorarea bruscă a situației financiare a acestor trei bănci, înregistrîndu-se creanțe și credite dubioase în sumă de 13,3 miliarde lei. 

Actualități.md menționează că astăzi deputații Partidului Socialiștilor în cadrul ședinței Biroului permanent al organului legislativ, socialiștii au propus ca la urmatoarea ședință a Parlamentului RM să fie discutat raportul companiei Kroll privind furtul de bani din sistemul bancar.

"Decizia finală va fi luată la urmatoarea ședință a Biroului permanent al Parlamentului (săptămîna viitoare).

P.S: Săptămîna curentă nu vor avea loc ședințe ale Parlamentului …”, a anunțat liderul PSRM Igor Dodon pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Amintim că ieri în cadrul unei coinferințe de presă, președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a solicitat desecretizarea tuturor materialelor legate de furtul de bani din bănci și publicarea raportului Kroll.

Mai mult de atît socialiștii insistă asupra unui tribunal internațional pentru oligarhii de la guvernare care au furat miliardele și nu vor să le întoarcă.

Noi ne vom adresa și deja au apărut primele semnale la marea majoritate a instituțiilor internaționale. Mă refer aici și la Money Wall și la OLAF și Interpol și alte organizații. N-o să facă regulă actuala justiție din RM pentru că ei toți sunt o gașcă cu oligarhii de la guvernare” a declarat ieri președintele socialiștilor.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ