[:md]
Astăzi, 29 aprilie, reprezentanții Partidului Socialiștilor din RM au depus dosarele candidaţilor pentru fotoliul de primar al capitalei, dar și pentru cele 51 de mandate în CMC la Consiliul electoral de circumscripție electorală municipală Chișinău nr.1 . Candidatul PSRM la funcția de primar este Zinaida Creceanîi, relatează Actualități.md.
„Astăzi Partidul Socialiștilor a făcut primul pas pentru a fi înregistrați în calitate de concurent electoral în campania pentru alegerile primarului general al municipiului Chișinău și respectiv a consiliului municipal. Astăzi a fost înregistrată candidatura Zinaidei Greceanîi drept candidat al PSRM la funcția de primar general, totodată a fost înregistrată lista din 51 de consilieri în CMC.
Suntem ferm convinși că este primul pas privind scoaterea domnului Dorin Chirtoacă din fucția de primar general al capitalei. Cu toții suntem martori la acel haos și dezmăț care a avut loc pe parcursul ultimelor ani în capitală. Urmează să facem ordine în Chișinău, urmează să aducem normalitate. Este prezentată o echipă profesionistă care nu va face politică în capitală dar echipa care va face ordine în fiecare domeniu din acele probleme care există în oraș”, a declarat secretarul executiv al PSRM deputatul Vlad Bătrîncea.
Bătrîncea a menționat că nu are importanță numărul concurentului din buletinul de vot dar principal este că Partidul Socialiștilor va avea primul loc în acest scrutin.
„Noi suntem gata de lucru, noi nu ne temem de asta și vom munci mult ca să cîștigăm în turul I dar nu ne temem nici de turul II. Suntem siguri că locul întîi va fi luat de PSRM și de candidații acestuia”, a subliniat deputatul socialist.
Actualități.md reamintește că candidatura Zinaidei Greceanîi la funcția de primar general al municipiului Chișinău, precum și o listă de candidați pentru consilieri municipali, au fost aprobate în cadrul ședințelor organelor de conducere ale formațiunii politice.