[:md]

 

Numărul milionarilor în lei în Republica Moldova a ajuns la 337 de persoane, o cifră aproape dublă faţă de anul precedent, a declarat pentru TV7, şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, relatează Actualități.md.

În pofida crizei ce erodează tot mai mult economia moldovenească, dar şi veniturile populaţiei, numărul celor care primesc salarii şi dividende de milioane este în creştere. În anul 2013 numărul celor cu venituri de peste 1 milion a fost de circa 190 , Printre aceştia se numără managerii unor întreprinderi de stat, angajaţi ai unor companii multinaţionale.

Într-o situaţie când vorbim că suntem în criză, că suntem afectaţi de situaţia din regiune, cifra de afaceri s-a diminuat, avem practic o dublare a milionarilor în ţară, de la 192 de persoane în 2013 la 337”, spune Ion Prisăcaru, care s-a referit la datele preliminare a colectării declaraţiilor pe venit.

Şeful fiscului a mai spus că numărul persoanelor care au depus declaraţiile pe venit a crescut cu 40 mii faţă de 2013, până la 170 mii.

ПОДЕЛИТЬСЯ