[:md]
Fostul ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, relatează Actualități.md.
Verdictul a fost pronunțat ier de magistratul Iurie Potînga, de la Judecătoria sectorului Rîşcani. Hotărîrea judecătorească va fi contestată în instanţa superioară.
Veaceslav Negruţa a fost acuzat de abuz în serviciu în anul 2012, fiind învinuit că a autorizat transferul a 400 de mii de euro pe numele fostului deputat Pantelei Sandulachi în perioada în care era ministru de Finanţe.
Fostul ministru califică decizia de condamnare drept un act de răzbunare pentru că a încercat să împiedice preluarea unei părţi din acţiunile pe care statul le deţine la Banca de Economii.
„Este o decizie regretabilă, în stilul sistemului judecătoresc din Moldova, unde judecătorul vociferează nişte decizii redactate în alte centre de luare a deciziilor. Mă refer la acele centre şi persoane… oligarhi care administrează atît justiţia, cît şi economia, care au fost implicate în lucrurile urîte care s-au întîmplat în sectorul bancar. Acest dosar este un element de şantaj aplicat ministrului Finanţelor în 2012 pentru a distrage atenţia de la problemele furtului de la Banca de Economii”, a declarat Negruţa pentru postul de televiziune Jurnal TV.
Negruţa a fost condamnat pentru că în 2012 a executat un titlu executoriu emis tot de Judecătoria Râşcani, fără a-l contesta în instanţele superioare.
Banii reprezentau prejudiciu moral obţinut în instanţă, după ce Sandulachi a atacat în judecată statul pentru tergiversarea examinării unor dosare în care era acuzat de falsificarea mai multor acte publice.