[:md]

 

Începînd de astăzi, 1 iunie, și pe durata întregii perioade estivale pe străzile din capitală vor circula mai puţine autobuze şi troleibuze întrucît elevii şi studenţii sunt în vacanţă. Anunţul a fost făcut la şedinţa de astăzi a Primăriei Chişinău de către structurile responsabile, relatează Actualități.md.
 
De astăzi am retras din circulaţie 42 de troleibuze. La linie au fost scoase doar 260 de troleibuze. Pentru orice eventualitate, putem suplini numărul. Analiza fluxului de călători ne va arăta”, a spus şeful Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci.
 
La ziua de azi avem scoase la linie 117 unităţi de transport, cu şapte mai puţin. După examenele de bacalaureat vom studia fluxul de călători şi vom reveni la numărul de autobuze planificat pe fiecare rută în parte”, a adăugat directorul Parcului Urban de Autobuze, Iacob Capcelea.
 
Tot de astăzi, în capitală a fost restabilită linia de microbuz nr.119. „Ruta nr. 119 a fost restabilită întrucât am recepţionat foarte multe adresări din partea populaţiei. Cât priveşte conflictul în cazul rutei nr.115, acesta s-a epuizat pentru că şi-a reluat activitatea ruta nr.185”, a precizat adjunctul Direcţiei transport, Vitalie Butucel.
 
Potrivit lui Butucel, astăzi la linie au fost scoase 1400 de microbuze.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ