[:md]
Observatorii Asociaţiei Promo-LEX raportează pentru prima parte a zilei un şir de deficienţe de la secţiile de votare din teritoriu. Printre acestea se numără dotarea insuficientă a secţiilor, agitaţiea electorală şi transportarea organizată a alegătorilor. Şeful Misiunii de Observare, Pavel Postica, a declarat la un briefing de presă că, totuşi, deocamdată, situaţia este mai bună în comparaţie cu primul tur de scrutin, când s-au înregistrat şi bătăi, relatează Actualități.md cu referire la IPN.
În ceea ce ţine de dotarea insuficientă, Pavel Postică a menţionat că observatorii din teritoriu au raportat 19 astfel de cazuri, în care lipseau safeurile, iar buletinele de vot erau păstrate pe mese sau în sedii din imediata apropiere a secţiei de votare. De asemenea, în unele secţii nu a fost asigurată o iluminare adecvată, au existat probleme cu conexiunea la internet, iar într-un caz cabinele de vot erau amplasate în aşa fel, încât se încalcă secretul la vot.
Totodată, la mai multe secţii din Donduşeni, Basarabeasca, Ialoveni a fost sesizată transportarea organizată a alegătorilor. În alte 7 cazuri, în raioanele Donduşeni, Basarabeasca, Şoldăneşti, Ialoveni a fost raportată agitaţia electorală în favoarea unor concurenţi. De cele mai multe ori însuşi candidatul sub pretextul că a venit la vot, purta discuţii îndelungate cu alegători în nemijlocita apropiere de secţia de votare.