[:md]
Deputatul în Parlamentul RM din partea Partidului Socialiștilor Oleg Lipschii a numit posibila majorare a tarifelor – un genocid asupra poporului, relatează Actualități.md.
Oleg Lipschii a declarat că, cauza majorării tarifelor la gaze și energie electrică este în guvernarea țării. Potrivit deputatului conducerea țării este una incompetentă și hoață care vrea să pună toate furturile lor pe umerii cetățenilor simpli, a bătrînilor care au muncit o viață pentru țară iar acum sunt privați de minimul de existență. „Este un genocid adevărat. Această guvernare nu numai că nu le ridică pensiile și compensațiile oamenilor de vîrsta a treia dar vrea să-i nimicească prin aceste majorări de prețuri și tarife. Oligarhii de la guvernare vor să transforme oamenii în sclavi. Ei nu mai au nevoie de noi, ei vor să vîndă și să fure tot ce ne-a mai rămas”, a menționat Lipschii.
Totodată Oleg Lipschii a menționat că Banca Națională a Moldovei, în ciuda denumirei sale, nu protejează interesele naționale.
"De ce BNM nu acoperă aceste tarife pe baza veniturile obținute din diferența cursului de schimb? Care este rostul acestei bănci?", subliniat el.
Lipschii a amintit că un agajat ANRE are un salariu de pînă la 60 de mii de lei, un salariu pe care oamenii simplu îl adună într-un an dar poate unii și în 10 ani. Potrivit deputatului prin astfel de acțiuni guvernanții duc țara noastră cătr o prăpastie. „Jos cu această guvernare!”, a mai adăugat el.
Actualități.md amintește că astăzi deputaţii PSRM, consilierii municipali PSRM şi susţinătorii formaţiunii au organizat o acţiune de protest împotriva tentativei de majorare a tarifelor la energia electrică.