[:md]
Misiunea Fondului Monetar Internațional este așteptată astăzi, 22 septembrie la Chișinău, relatează Actualități.md.
În cadrul vizitei partenerii externi urmează să aibă un şir de întrevederi cu autorităţile de la Chişinău în vederea negocierii unui nou acord memorandum. Printre sarcinile care au fost puse în faţa autorităţilor de la Chişinău până la sosirea misiunii se numără implementarea politicilor de lungă durată, politici care vizează reforma administraţiei publice centrale, descentralizarea şi consolidarea independenţei şi autonomiei fiscale.
La fel, este vorba despre politici ce vizează diferite plăţi şi prestaţii sociale, inclusiv sistemul de pensii, dar şi altele. Totodată, este vorba despre lichidarea celor 3 bănci, care este o condiţie a partenerilor externi. Acest proces urmează să se încheie cu retragerea licenţelor până pe 16 octombrie.
Menționăm că Misiunea FMI urmează să-şi încheie vizita în prima săptămână a lunii octombrie.