Președintele Partidului Socialiștilor din RM Igor Dodon este sigur de faptul că protestele non-stop organizate în comun cu "Partidul Nostru" vor duce la demisia actualei guvernări, relatează Actualități.md.

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a declarat în exclusivitate pentru Sputnik Moldova că începând cu ziua de Duminică va sta în piaţă alături de oameni la protestul antiguvernamental non-stop, organizat în comun cu „Partidul Nostru”. „Vom sta alături de oameni în piaţă. Altfel nu se poate”, a subliniat Dodon. Potrivit lui Dodon, este de aşteptat că autorităţile vor încerca să ignore manifestaţiile din preajma clădirii Parlamentului.

Totuşi, liderul socialiştilor s-a arătat convins că actuala guvernare va pleca sub presiunea manifestaţiilor de protest.

Suntem decişi să continuăm manifestaţiile, până când vom determina actuala guvernare să demisioneze. Există mai multe metode paşnice şi legale pentru a forţa guvernarea actuală să Plece. Veţi vedea, o să reuşim”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că ieri, guvernatorul Băncii Naționale Dorin Drăguțanu și-a anunțat demisia în cadrul unei conferințe de presă. Președintele Partidului Socialiștilor a comentat această decizie pe pagina sa de pe o rețea de socializare. “Noi numai am anunțat despre proteste și unul a fugit … Дальше больше!(n.red. mai departe cît mai multe). Deimisia lui Drăguțan este doar primul pas (în acest caz FMI nu ar trebuie să vină în misiune), el trebuie să răspundă în fața legii și să fie condamnat penal. Lupta pentru eliberarea statului capturat abia începe …”, a scris Igor Dodon.

Menționăm de asemenea că, recent liderul PSRM a anunțat pe pagina sa de pe o rețea socială că Platforma “DA” împreună cu responsabilii de la primărie intenționează să blocheze protestul din 27 septembrie din fața Parlamentului, organizat de Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru.

Vreau să le transmit un mesaj clar și celor care se acoperă cu societatea civilă, și celor din afara țării care-i curtează, și celor de la guvernare: indiferent de obstacolele și provocările care le pregătiți, duminică 27 septembrie, socialiștii împreună cu echipa lui Renato Usatîi vom fi în fața Parlamentului împreună cu peste 50 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care vor protesta împotriva oligarhilor de la guvernare. Nu vă jucați cu focul! Răbdarea oamenilor e la limită!”, a menționat Igor Dodon.

Actualități.md amintește că PSRM a anunțat că începînd cu 27 septembrie, la ora 14.00,  demarează acțiuni de protest masive împotriva oligarhilor de la guvernare. Igor Dodon a chemat cetățenii RM la proteste fără drapele de partid.

Menționăm că potrivit PSRM coloanele manifestanților din 27 septembrie vor începe din mai multe puncte din capitală. La ora 12.00 una dintre coloane va porni din fața Academiei de Științe, alta de lîngă memorialul Eternitate, și a treia coloană va da startul din fața clădirii Circului din Chișinău.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ