[:md]
Despre aceasta președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, relatează Actualități.md.
Liderul PSRM a menționat că pentru această săptămînă socialiștii au preconizate mai multe activități împreună cu oamenii din orășelui Victoriei, și dacă va fi nevoie aceste activități se vor extinde și pînă la luni de zile doar pentru a tinge scopu de bază și anume alegeri parlamentare anticipate.
Zecile de mii de persoane care au votat ieri rezoluția ne-au încredințat nouă să declanșăm alegeri parlamentare anticipate. Pentru acest lucru sunt 3 metode legale.
“Cea mai rapidă metoda de provocare a alegerilor parlamentare anticipate este demisia președintelui țării. De aceea vom insista pe dedmisia președintelui țării. Demisia guvernului care ar fi de asemenea o cale de provocare a alegerilor anticipate doar că puțin mai tardivă. Adică demisia președintelui ar putea provoca alegeri anticipate în luna februarie-martie, iar demisia guvernului ar putea provoca alegerile doar la momentul cînd expiră 6 luni cînd președintele țării nu poate semna dizolvarea parlamentului adică ajungem în luna mai-iulie, cee ace este foarte tîrziu. De aceea demisia președintelui și demisia guvernului”, a declarat Igor Dodon.
În același timp potrivit liderului socialist, pentru a asigura organizarea unor alegeri parlamentare anticipate, corecte și echidistante, trebuie demisă conducerea mai multor instituții de stat care «joacă» după placul oligarhilor de la guvernare.
“Demisia conducerii Comisiei Electorale Centrale, care noi considerăm ca face jocul oligarhilor de la guvernare. Demisia Procurorului General, care este utilizat ca instrument politic de către oligarhi. Demisia conducerii Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care nu a observat în campania electorală că canalele lui Plahotniuc, (mass-media subordonată Partidului Democrat) făceau campanie PD-ului și denigrau alte partide. De asemenea demisia mai multor conducători de instituții care au fost implicați în jafurile de miliarde și de fapt sunt utilizate ca instrumente în mîinele oligarhilor. Doar prin demisia acestor persoane putem să asigurăm alegeri cît de cît corecte”, a conchis Dodon.
Președintele PSRM a mai adăugat că socialiștii vor face tot posibilul pentru a atinge aceste obiective.
“Noi suntem gata să mergem pînă la obținerea rezultatului final. Ieri i-am transmis lui Timofti cererea s-o semneze, suntem gata să ducem astfel de cereri la toți conducătorii – “așteptați-ne noi o să vă venim și o să vă înmînăm cererile de demisie, poate le semnați în prezența noastră”, a mai adăugat Igor Dodon.
Amintim că ieri, 27 septembrie, în capitala Republicii Moldova a avut loc una dintre cele mai mari acțiuni de protest la nivel național desfășurată împotriva actualei guvernări. Mitingul de amploare organizat de Partidul Socialiștilor din RM și "Partidul Nostru" a avut loc în scuarul Parlamentului RM. În cadrul demonstrației cetățenii au votat o rezoluție care presupune trei pași principali pentru eliberarea Moldovei de guvernarea oligarhică.