[:md]

 

Mai mulți părinți ale copiilor care învață la Liceul “Lucian Blaga” din capitală, sunt nemulțumiți de faptul că în fruntea instituției continuă să se afle directorul Galina Jicul pe numele căreia este pornită o cauză penală întrucît a fost anterior reținută de poliție pentru luare de mită, relatează Actualități.md.

Potrivit informațiilor, anterior directoarea ar fi estorcat suma de 1000 de lei de la o locuitoare a capitalei, pentru înamtricularea la studii în clasa a II-a pe fiul acesteia. În urma unor măsuri operative, Galina Jicul a fost reținută în flagrant delict. Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală.

Totuși, în pofida acestui lucru, directoarea în vîrstă de 63 de ani continuă să se afle în funcția de director al instituției de învățămînt. Mai mult aceasta estorchează și astăzi părinții de bani, impunîndu-i să plătească în școală diverse taxe neoficiale.

În această situație un grup de părinți odraslele cărora învață la liceul “Lucian Blaga” au adresat o scrisoare deschisă către ministrul Educației Corina Fusu în care au menționat o serie de ilegalități care au loc în acest liceu.

Publicăm textul scrisorii integral fără modificări:

Multstimată ministru al Educației doamna Corina Fusu!

Noi, părinții elevilor liceului “Lucian Blaga” din sectorul Rîșcani al capitalei, ne adresăm către dumneavoastră, cu o rugăminte de a rezolva problema noastră, care constă în activitatea directorului liceului “Lucian Blaga”, Jicul Galina care e de vîrstă pensionară, invalid de gradul II și nu corespunde cerințelor actuale.

Amator de cadouri și bani, corupționară, lunar oblige părinții să achite pentru învățămînt și necesitățile școlii. Totodată a interzis copiilor să nu divulge acest fapt.

Diriginta luînd banii de la copii, îi redirecționează către șefa-gospodină Macovei Tatiana. În final aceștia ajung la pensionara – director Jicul.

Cu durere în suflet vă informăm că «fondația» nu este binevolă. D-na Sandu –fostul ministru de învățămînt, conștient nu vroia să fie dezlegat acest nod corupt anume în școala românească liceul român “Lucian Blaga”.

Ca remunerare pentru «ascultare» Jicul repartizează lucrul în cercurile apropiaților săi, care nu petrec nicio activitate cu copii, dar bani de la stat primesc.

Prin cruzimea și obrăznicia sa pensionara Jicul Galina a îngenunchiat toți subalternii, obligîng să confirme minciuna în caz de control.

Adjuncta Olaru – prietenă cu Jicul, nu aplică metodele moderne în educația copiilor, dezbinînd cu agresiune colectivul didactic și copii.

Rugăm urgent să ne salvați copiii de la asemenea monștri din conducere, fiindcă avem specialiști talentați și inteligenți, care ne-ar fi iubit copii și i-ar fi îndrumat spre carte.

Vă dorim sănătate, multă răbdare în activitatea domniei voastre. Cu respect părinții elevilor liceului “Lucian Blaga”.

Din motive ușor de înțeles semnăturile și adresele noastre nu le vom indica fiindcă ne este frică de soarta copiilor noștri”, se mneționează în scrisoarea adresată ministrului Educației.

Menționăm că pentru orice eventualitate autorii scrisorii au decis să-și păstreze anonimitatea.

 

 

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ