[:md]

 

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a reacționat la declarația deputatului Partidului Socialiștilor din RM Andrei Neguța, și le-a cerut autorităților Moldovei, să elibereze imediat toți deținuții politici, relatează Actualități.md cu referire la site-ul oficial al APCE.

Mneționăm că pe 29 septembrie, Andrei Neguţa a ţinut un discurs în fața APCE în cadrul căruia s-a referit la situația din Moldova, în special la regimul politic din țară care utilizează represiuni politice față de cetățenii ce gîndesc altfel.

Deputatul a  îndemnat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să adopte o declaraţie specială, prin care ar condamna represiunile politice şi alte practici criminale ale regimului oligarhic din Republica Moldova, care încalcă drepturile fundamentale ale omului şi cetăţeanului ţării, şi ar cere eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor politici din Republica Moldova.

Amintim că în perioada 28 septembrie — 2 octombrie, în orașul francez Strasbourg are loc sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei(APCE). Din delegația permanentă a Parlamentului Republicii Moldova face parte și deputatul în Parlamentul RM din partea Partidului Socialiștilor, membrul comisiei pentru politică externă și integrare europeană, ambasadorul Andrei Neguța.

ПОДЕЛИТЬСЯ