[:md]
Astăzi, 7 octombrie, deputaţii şi susţinătorii PSRM împreună cu reprezentanții formațiunii “Partidul Nostru” și protestatarii din “Orășelul Victoriei”, au organizat un coridor al ruşinii în fața Ministerului Agriculturii acolo unde deputații se întrunesc în ședințele comisiilor parlamentare de profil, relatează Actualități.md.
“Astăzi am venit aici să organizăm acest coridor al rușinii pentru deputații așa numitei legislatură a XX-a despre care ei însăși spun că este nelegitimă, că alegerile au fost falsificate și fraudate. Aici le-am adus pentru fiecare avem 101 mape pentru deputați iar în ele sunt acele proecte de lege. Este vorba despre demisia tuturor șefilor de instituții: Procuratura Generală. ANRE, CNI, CNA, CCA, CEC, SIS și altele. Aici este moțiunea de cenzură privind demisia guvernului Streleț, și există o solicitare pentru fiecare deputat să o semneze, tot aici este demersal privind inițierea procedurii de demisie a președintelui RM. N-avem ce întinde mîșa de coadă! Astăzi, aici, acum aceste lucruri trebuie să fie incluse în agenda de și nimic altceva care nu vizează populația RM. Purem să mai include și subiectele legate de pensii și salarii, în rest atît! Această legislatură trebuie să-și încheie activitatea cît mai curînd. Alegerile anticipate trebuie să fie declanșate iar poporul să fie cel care să spună cum vede viitorul Republicii Moldova”, a declarat fostul deputat și actualul președinte al fracțiunii PSRM din CMC Ion Ceban.
De asemenea potrivit lui Ceban deputații vin la ședințe ca taracanii prin bucătărie. “Tocmai acum am fost anunțați că deputații nu vor să intre prin ușa centrală a clădirii MAIA, oameni buni și acolo o să vă blocăm! Aveți o singură soluție – demisia totală a acestei guvernări. Nu umblați ca taracanii pe la bucătărie vă blocăm și acolo, nu azi, mîine. Dar să știți foarte clar că există o singură soluție demisia incorpore a întregii guvernări”, a mai adăugat Ceban.
Ulterior Ion Ceban a declarat să socialiștii merg sus unde au loc comisiile de profil ca să le înmîne deputaților mapele cu inițiativele sus-menționate.




