[:md]
Conducătorii auto care vor fi depistați în stare de ebrietate dar vor refuza să treacă testul la alcoolemie ar putea sta 15 zile în arest, relatează Actualități.md.
Inspectoratul Național de Patrulare (INP) a propus operarea unor modificări la Codul Contravențional al R. Moldova. Conform modificărilor, șoferii care refuză să treacă testul alcoolscopic ar urma să fie sancționați cu arest contravențional de pînă la 15 zile, sau să plătească o amendă de pînă la 1 200 de lei.
Deși Codul Contravențional și cel Penal al R. Moldova deja prevăd sancțiuni aspre pentru șofatul în stare de ebrietate (conform CC, șoferul riscă o amendă de până la trei mii de lei și privarea de dreptul de a conduce de la doi la trei ani, iar potrivit CP șoferul riscă o amendă de până la zece mii de lei și privarea de dreptul de a conduce pe un termen de la trei la cinci ani), șoferii continuă să urce la volan după ce au consumat alcool.
Pe parcursul a nouă luni, au fost documentați peste 2 620 de conducători auto în stare de ebrietate. Dintre aceștia, aproape 60% au fost privați de dreptul de a conduce autovehicule pe un anumit termen.
Potrivit polițiștilor, cele mai grave accidente rutiere au loc din cauza consumului de alcool.




