[:md]
Au rămas zile numărate pînă cînd se va da startul sărbătorilor de iarnă, iar în această perioadă agenţiile de turism se întrec în oferte care mai de care şi pentru gustul şi buzunarul oricărui amator de senzaţii tari.
Topurile realizate de unele dintre agenţii arată că majoritatea moldovenilor aleg să petreacă vacanţa iarna 2012-2013 în staţiunile de schi din România, unde un sejur de 4 nopţi/5 zile la Bran, una dintre cele mai populare staţiuni din România clasificată la 3*, ajungînd să coste între 100 — 130 euro de persoană. În pret este inclus dejunul, transportul tur-retur, asigurarea medicală. În Poiana Braşov – preţurile cresc pînă la 140 — 170 euro.
Şi staţiunile montane din Ukraina sunt la mare căutare. La Bukovel, care este cea mai populară staţiune montană, un sejur de 4 nopţi/5 zile în pensiune de 3* costă între 150 — 170 euro de persoană, iar în Iaremcea 125 — 135 euro de persoană.
Dacă alegeţi una dintre staţiunile din Bulgaria, trebuie să pregătiţi între 250 – 300 de euro pentru aceleai condiţii.
Dar, ATENŢIE! Agenţiile din Molodva susţin că, dacă dorim să ne bucurăm de vacanţă chiar în perioada Revelionului sau Crăciunului va trebui să mai scoateţi din buzunar încă 60-100 euro în dependenţă de hotelul/pensiunea la care veţi fi cazaţi, iar cei care aleg ca destinaţie România, Bulgaria sau Austria şi deţin doar paşaportul Republicii Moldova vor trebui să achite suplimentar taxă pentru viză de 35 euro.