[:md]
Astfel consideră președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban, care și-a exprimat acest punct de vedere astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, relatează Actualități.md.
Potrivit lui Ceban, primarul capitalei Dorin Chirtoacă își acoperă ilegalitățile cu viceprimarii pe care îi are, la moment — Vlad Coteț și Nistor Grozav.
“O bună parte din autorizații și dispoziții le semnează ei. V-am prezentat ce se întîmplă cu benzinăriile unde Coteț recent a semnat dispoziție de defrișare a peste 300 de arbori. Același lucru se întîmplă cu Grozavu care semnează autorizații de construcție despre care am relatat nu odată, fiind la fața locului. Dacă aceste competențe ar fi retrase, credeți-mă că astăzi deja am fi avut o altă situație în capitală. Nu mai zic de situația tarifelor care este foarte actuală, grădinițele de copii, școlilor și a instituiilor medicale, parcărilor pe terenuri de joacă și alte ilegalități”, a menționat Ion Ceban




