[:md]
Moldova este un stat capturat, un stat cu bombă contra-cronometru gata să explodeze în orice moment, un stat în care oligarhii-magnaţi poartă costume de businessman, un stat în care se fură un miliard de dolari fără ca nimeni să fie tras la răspundere, în fine un stat în care justiţia este în mâna unui singur partid, deci, în mâna unei singure persoane. Aceste concluzii tranşante sunt expuse într-o analiză în ultima ediţia print a prestigioasei publicaţii britanice The Economist.
„Small enough to fail” este titlul articolului original, ceea ce în traducere directă înseamnă — „Suficient de mic pentru a eşua”. Situaţia tragi-comică a unui grup de politicieni din cea mai săracă ţară a Europei nu ar fi putut să devină subiect de presă în alt stat decât în Republica Moldova. Dar dacă aceştia nu vor face schimbări curând, situaţia va deveni una explozivă. Ţara este o bombă cu ceas, menţionează Alina Inayeh, directorul Black Sea Trust, organizaţie care se ocupă de cooperarea regională.
La 29 octombrie, aşa numita coaliţie „proeuropeană”, s-a destrămat odată cu arestul lui Vladimir Filat, fost prim-ministru şi lider al PLDM, membru al coaliţiei. Ilan Shor, businessman şi politician, susţine că Filar ar fi extorcat de la el prin mită suma de 260 milioane de dolari. Filar a negat acuzaţiile.
Filat este unul dintre cei doi oligarhi care poartă costum de businessman-politician, dar foarte mulţi văd arestarea sa ca o justiţie selectivă. Rivalul său, cel de-al doilea oligarh, Vladimir Plahotniuc, controlează al II-lea aşa zis „partid proeuropean”. „Sistemul judiciar este în mâinile unui singur partid, respectiv în mâna unei singure persoane”, declară ministrul în anonimitate. Plahotniuc neagă categoric orice legătură cu arestul.
În timpul alegerilor parlamentare anterioare, în noiembrie trecut, Moldova a fost lovită de o „bombă”. Un raport a dezvăluit faptul că din 3 bănci a fost furat 1 miliard de dolari, echivalentul a o optime din PIB-ul ţării. Principalul suspect, potrivit raportului, ar fi Ilan Shor, actualul primar de Orhei, cel car a depus autodenunţul împotriva lui Filat. Shor neagă orice implicare. Guvernul, în încercarea disperată de a salva băncile, eşuând lamentabil în ultima instanţă, a pompat bani în băncile cu probleme, care între timp au falimentat, plasând povara datoriilor pe seama cetăţenilor cu un salariu mediu de 200 de dolari.
Deşi nimeni nu a fost condamnat, moldovenii clocotesc de furie că liderii lor politici nu au reuşit să protejeze sistemul bancar. Un sondaj recent relevă faptul că 79 la sută din populaţie crede că ţara lor se îndreaptă într-o direcţie greşită, faţă de 47% câţi considerau aşa în septembrie 2014.
Deşi au existat anumite succese sub conducerea aşa ziselor partide proeuropene, ca liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere cu UE în 2013, scandalul din sistemul bancar a discreditat profund atât imaginea cât şi politicienii din Moldova. Analistul Igor Boţan susţine că politicienii şantajează moldovenii: „Aceştia spun: Noi suntem hoţi proeuropeni, dar dacă nu ne placeţi pe noi, la putere vor veni forţele proruse”.
Acelaşi mesaj este livrat şi liderilor occidentali, dar în spatele uşilor închise moldovenilor li s-a spus răspicat ca dacă nu acţionează acum ca să scape de liderii care îi fură, nu va mai fi multă susţinere din partea Occidentului. Unele guverne occidentale vociferează ideea că Plahotniuc ar trebui în general să părăsească ţara, mai scrie The Economist citat de jurnal.md.