[:md]
Astăzi, 25 noiembrie deputații și juriștii Partidului Socialiștilor Vladimir Țurcan Și Grigore Novac au depus PSRM o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită interpretarea Constituţiei dacă preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, încalcă dreptul constituţional al deputatului la iniţiativă legislativă şi dacă nu este o uzurpare legislativă în Parlament, relatează Actualități.md.
“De ce noi ne-am adresat. Cu regret astăzi în Parlamentul Republicii Moldova s-a creat o practică vicioasă în opinia noastră când președintele Parlamentului în mod unilateral, de sine stătător decide care inițiativă legislativă poate fi inclusă în procedura legislativă, care inițiativă poate fi examinată în mod de urgență sau nu. Sunt chiar cazuri când pur și simplu inițiativele legislative se remit înapoi autorilor fără examinarea în Parlament și fără consultarea sau cu biroul permanent sau cu însăși cu plenul Parlamentului.
Sunt și cazuri când nu se pune la vot propunerea deputaților, autorilor inițiativelor, să fie inclusă în ordinea de zi examinarea acestei inițiative. Noi considerăm că această practică este nelegitimă, anticonstituțională. De fapt, prin aceste acțiuni sau inacțiuni sunt încălcate drepturile constituționale a deputaților, dar și a Parlamentului”, a declarat deputatul PSRM Vladimir Țurcan.
În acest context, socialiștii au solicitat totodată ca Curtea Constituțională să se expună dacă aceste acțiuni sau inacțiuni ale președintelui Parlamentului pot fi tratate, considerate, ca uzurparea puterii legislative de stat. Și doi — dacă nu, atunci pot fi oare văzute ca un abuz a atribuțiilor de serviciu în sens penal.
Alesul poporului din partea PSRM Grigore Novac a menționat că regulamentul Parlamentului prevedere expres condițiile în care deputatul poate înainta o propunere cu titlu de inițiativă legislativă. La fel, Constituția Republicii Moldova prevede expres acest drept.
“Domnul Candu într-o manieră așa-undeva mai puțin omenească dacă doriți, noi socialiștii am atras atenția nu o dată asupra acestui fapt, ba chiar am avut și discuții în cadrul fracțiunii. Ce a urmat, ați văzut toți. Această practică bolnăvicioasă continuă. Și apropo, este un precedent periculos aș zice eu pentru principiile democratice la care tind dânșii. Știți cum, noi cu siguranță nu tolerăm astfel de practici, însă vrem ca și Curtea să se expună în mod oficial”, a subliniat Novac.
Amintim că anterior deputații PSRM s-au arătat nemulțumiți de faptul că președintelel Parlamentului Andrian Candu nu a dorit să include pe ordinea de zi mai multe inițiative a socialiștilor ce țin de demisia conducătorilor mai multor instituții de stat.
“În primul rînd noi am înțeles că demisia procurorului general pentru domnul Candu este o temă tabu. Nu înțeleg cine îl impune așa de tare să nu abordeze acest subiect, dar vreau să vă spun că noi socialiștii vom continua și vom insista asupra demisilor, procurorului general, șefului CNA, CEC și a tuturor celor care au dus la capturarea RM. Luni noi ne adresăm la Curtea Constituțională pentru a califica acțiunile domnului Candu drept uzurparea puterii în parlament. El nu are dreptul să nu pună la vor aceste subiecte”, a declarat președintele PSRM Igor Dodon.