[:md]

 

Despre aceasta astăzi a declarat avocatul liderului PLDM Vlad Filat care se află în detenție, relatează Actualități.md.

Avînd în vedere tratamentul inuman şi degradant la care este supus constant Vladimir Filat în cadrul Penitenciarului nr.13, inclusiv eforturile autorităţilor Republicii Moldova de a-i limita orice contact cu publicul, Biroul Asociat de Avocaţi „Popa şi Asociaţii” precizează că, începând cu ziua de astăzi, 30 noiembrie, acesta a intrat în greva foamei în semn de protest faţă acţiunile întreprinse de către Procuratura Anticorupţie şi Administraţia Penitenciarului nr.13”,a menționat Igor Popa.

Actualități.md precizează că la 15 octombrie curent, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului RM, Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova a rămas fără imunitate parlamentară. Deputaţii PSRM, PCRM, PD, și PL au votat pentru retragerea imunităţii lui Filat, la cerea Procuraturii Generale. Ulterior, Filat a fost reținut de CNA pentru 72 de ore pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Ulterior liderul PLDM a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.

Acesta este bănuit că, în perioada când era prim-ministru, ar fi primit de la un om de afaceri mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250.000.000 de dolari pentru acordarea diferitor servicii. La această etapă, procurorii deţin probe că banii oferiţi drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.
 
Dacă va fi găsit vinovat, Vladimir Filat riscă pînă la 15 ani de închisoare şi amendă de la 160 de mii până la 200 de mii de lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 până la 15 ani.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ