[:md]

 

Neînțelegerile de la Liceul Teoretic "Dante Alighieri" încă nu au fost soluționate. Un grup de elevi din cadrul instituției a expediat o scrisoare deschisă noului director Rodica Guțu, în care își exprimă nemulțumirea și o îndeamnă să demisioneze, comunică Actualități.md citat de Realitatea.

Vedeți, doamnă Guțu, în toți acești ani, noi ne-am obișinuit să avem parte de o atmosferă plăcută. Acum, foarte mulți dintre părinți afirmă că își vor transfera copiii la alte școli, odată cu profesorii care vor pleca, în cazul în care dumneavoastră veți ocupa funcția de director. Nu îi pare nimănui rău să dețineți Dvs. o funcție înaltă, precum, probabil, sunteți obișnuită , dar noi, elevii, am fi absolut dezamăgiți, dacă s-ar distruge familia alighieriștilor”, se menționează în scrisoare.

De asemenea, semnatarii precizează că nemulțumirile vin din partea elevilor, iar profesorii nu au nicio atribuție în acest sens: ”Nu vă faceți griji, profesorii ne spun să scriem teme pentru acasă, nu scrisori. Aceasta e alegerea și libertatea noastră, e un mod în care încercăm să ajungem la dumneavoastră”.  

Amintim că elevii, profesorii și părinții protestează din mai 2014, atunci când Rodica Guțu a fost aleasă în funcția de director al liceului de către Ministerul Educației. Aceștia sunt nemulţumiţi că în funcţia de director a fost aleasă o persoană din afara liceului și susțin că noul director al instituţiei nu a fost ales în funcţie de competenţe, ci pe linie de partid. 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ