[:md]
Astăzi, 15 ianuarie, ,preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova Igor Dodon, împreună cu mai mulţi deputaţi şi colegi de partid, a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu din centrul capitalei, cu prilejul împlinirii a 166 ani de la naşterea poetului, relatează Actualități.md.
“Noi considerăm că Mihai Eminescu este o personalitate notorie care a făcut istorie, a făcut trecutul cultural și de ce nu și prezentul”, a declarat Igor Dodon după depunerea de flori în fața jurnaliștilor care i-au cerut politicianului să recite o poezie a marelui scriitor.
Totodată liderul PSRM a menționat că la momentul de față cea mai actuală poezie a lui Eminescu este “Criticilor mei”, și a recitat cîteva versuri din aceasta.
“Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune” a recitat în fața jurnaliștilor liderul PSRM.
“Aceste rînduri sunt foarte specifice situației care este acuma, pentru că sunt foarte mulți în RM care vorbesc mult dar fac puțin, fac declarații goale și sterile”, a mai adăugat socialistul.
În același timp Igor Dodon s-a referit și la situația din țară spunînd că devine tot mai evident faptul că este o mare nevoie de oameni profesioniști și tehnocrați la guvernare.
“De aceea «criticilor mei» vreau să le spun: e ușor a scrie versuri și toate florile de tipul lor se scutură moarte pînă la urmă. Această majoritate pestriță de la guvernare mai are cîteva săptămîni și după aceea mulți dintre ei se vor scutura ca florile cele moarte care bat la ușa vieții vorba poetului”, a mai menționat Dodon.