[:md]
Candidatul Partidului Democrat pe care președintele RM Nicoale Timofti l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru a declarat că a fost coleg de facultate cu controversatul oligarh Vladimir Plahotniuc, relatează Actualități.md.
"Suntem în relații de colegialitate. Muncim într-o echipă, ne cunoaștem de la facultate, am fost colegi. Mi-ar parea bine să mă consult și cu dumnealui și cu toți deputații", a declarat Pavel Filip, scrie protv.md.
Amintim că anterior controversatul om de afaceri Vladimir Plahotniuc a fost înaintat de către Partidul Democrat de 2 ori pentru funcția de premier al RM. Cu toate acestea în urma presiunii sociale, președintele Nicolae Timofti a respins această candidatură, considerînd că «există suspiciuni rezonabile că domnul Vladimir Plahotniuc nu întrunește criteririle de integritate necesare desemnării sale în funcția de prim-ministru, având în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuc i s-a exprimat vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al Parlamentului, aducîndu-i-se acuzații de implicare în activități ilegale care vin să prejudicieze imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova».
Ulterior însă, Partidul Democrat l-a propus la funcția de premier pe omul apropiat oligarhului Vlad Plahotniuc – Pavel Filip, iar șeful statului a semnat decretul. Ca urmare a înaintării de către președintele Nicolae Timofti a lui Pavel Filip pentru funcția de premier, în țară au început revolte masive.
Sîmbătă 16, ianuarie, capitala RM a fost cuprinsă de 3 mari proteste împotriva desemnării lui Pavel Filip pentru funcția de premier și pentru organizarea cît mai rapidă a alegerilor anticipate. Astfel, peste 20 de mii de oameni au participat la protestul Partidului Socialiștilor cu genericul: Vrem alegeri anticipate!. Totodată peste 5000 de persoane au protestat pentru demararea alegerilor anticipate la mitingul organizat de Partidul Nostru. Iar alți 5000 de cetățeni au protestat împotriva oligarhilor de la guvernare și pentru desfășurarea alegerilor anticipate la manifestația organizată de Platforma DA în PMAN.
Cetățenii din toate taberele de protestatri s-au arătat indignați de situația catastrofală din RM și au cerut alegeri anticipate pentru ca la putere să ajungă forțele noi care să muncească pentru popor. În același timp protestatarii s-au arătat dispuși să protesteze non-stop iar la ședința la care se va încerca votarea guvernului propus de PD oamenii vor veni din toate colțurile țării pentru a bloca toate intrările și ieșirile din clădirea Parlamentului RM și a împiedica instaurarea dictaturii oligarhice în RM.