[:md]
Majoritatea parlamentară, care a semnat pentru candidatura lui Pavel Filip la funcţia de premier este ilegală, consideră experţii în drept constituţional, notează Actualități.md.
Opiniile au fost expuse în cadrul emisiunilor „În PROfunzime” de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău” şi „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
Fostul judecător la Curtea Constituţională, Nicolae Osmochescu, a declarat în cadrul emisiunii „În PROfunzime” că este rezervat în privinţa legalităţii majorităţii parlamentare. „În primul rând, majoritatea parlamentară se formează imediat după alegerile parlamentare. În al doilea rând, majoritatea parlamentară se formează în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului. În cel de al treilea rând, decizia de formare a majorităţii parlamentare se în procese verbale şi se păstrează în arhivă. N-a fost respectată niciuna din aceste condiţii”, a precizat fostul magistrate.
Osmochescu consideră că preşedintele nu putea fi obligat să se conformeze candidaturii propuse de această majoritate parlamentară. „Pe lângă faptul că a fost încălcată procedura de formare a majorităţii parlamentare, la crearea ei nu au predominat raţiunile juridice stipulate în Constituţie, dar interesele politice”, a declarat Nicolae Osmochescu.
Alexandru Arsene, expert în drept constituţional, a declarat în cadrul emisiunii „Loc de dialog” că decizia CC din 29 decembrie 2015 ar fi una ilegală. „Curtea Constituţională şi-a pierdut competenţa atunci când a tălmăcit un articol care nu există în Constituţie. Legea fundamentală nu prevede majoritatea absolută. Cu tot respectul faţă de CC, dar sunt nişte invenţii”, a declarat Arsene.
Amintim că ieri Partidul Socialiștilor a depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru a contesta legitimitatea decretului preşedintelui Nicolae Timofti de desemnare a domnului Pavel Filip la funcţia de prim-ministru. Liderul PSRM a enumerat trei motive potrivit cărora decretul semnat de șeful statului ar fi anticonstituțional. De asemenea Igor Dodon i-a transmis o scrisoare președintelui Nicolae Timofti în care i-a acerut acestuia să abroge demersurile sale -desemnarea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al RM a lui Ion Păduraru și respectiv a lui Pavel Filip și asigurarea în acest context a aplicării în tocmai a prevederilor Constituționale inclusiv prin dizolvarea parlamentului Republicii Moldova.