[:md]

 

Sute de cetățeni împreună cu rudele deținuților politici din “grupul Petrenco” dar și mai mulți activiști ai Partidului Socialiștilor și Partidului Nostru protestează în aceste clipe în fața judecătoriei sectorului Rîșcani din capitală și cer eliberarea deținuților, relatează Actualități.md.

Protestatarii scandează: "Nu represiunilor politice!" "Libertate deținuților politici!" "Libertate grupului Petrenco!" "Vrem Justiție Independentă" „Jos Plahotniuc!” „Plahotniuc nu uita pușcăria-i casa ta!”

Vicepreședintele Partidului Socialiștilor Ion Ceban a menționat în cadrul manifestației că doar în Republica Moldova oamenii pașnici care luptă cu nedreptatea sunt puși la pușcărie iar cei care fură miliarde se plimbă la libertate.

Cei din Guvern Parlament și Primărie care au furat miliardele se plimbă la libertate. Toți acești oligarhi de la guvernare ar trebui să stea la puscarie, dar nu niște bieți oameni care n-au făcut decât să protesteze pașnic în fața procuraturii.

Acești băieți au acasă copii. Ei nu sunt un pericol pentru cineva. Ei trebuie eliberați imediat, asta  o spun și cei care sunt peste hotare și o spunem și noi care suntem poporul RM. Libertate deținuților politici!”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că la 29 septembrie, în cadrul sesiunii de toamnă a APCE, 32 de deputaţi din toate fracţiunile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care reprezintă 20 de ţări, au semnat o Declaraţie scrisă în „cazul Petrenco”, în care „Moldovei i se cere expres să elibereze imediat toți deţinuţii politici”. Astfel, potrivit avocaţilor, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei l-a recunoscut pe politicianul aflat în arest, Grigore Petrenco drept „deţinut politic”, iar pe oligarhul Vladimir Plahotniuc – drept „un pericol pentru democraţie”.

Actualități.md amintește că liderul partidului de opoziţie „Blocul Roşu”, fostul deputat, membrul de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Grigore Petrenco, împreună cu alţi 7 protestatari, a fost reținut violent de poliție la 6 septembrie 2015, după ce a protestat în fața Procuraturii Generale şi a intenţionat să instaleze corturi pe trotuar, în faţa instituţiei publice pentru a protesta paşnic în regim non-stop contra regimului oligarhic. 

ПОДЕЛИТЬСЯ