[:md]

 

Președintele Clubului de dansuri sportive „Codreanca” Petru Gozun, a primit răspuns din partea organelor de drept care s-au expus în privința legalității acordării terenului din fața clubului unei companii care a demarat construcția unui complex locativ multietajat, relatează Actualități.md.

Gozun a cerut instituțiilor de drept să verifice legalitatea deciziilor emise de fosta componență a Consiliului Municipal Chișinău, privind autorizarea construcției unui bloc de locuit pe terenul din fața clubului sportiv.

Astfel, Procuratura Generală informează că «în urma investigațiilor s-a stabilit că deciziile CMC din 13.11.2014  „cu privire la darea în arendă a unor loturi de pământ de pe strada Ion Creangă mun. Chișinău, „SRL Sivol-Service-DHS” în schimbul terenurilor arendate din str. Calea Ieșilor” și din 19.05.2015 „cu privire modificarea codului de reglementare urbanistică al terenurilor de pământ din strada Ion Creangă”, au fost emise cu încălcarea prevederilor legislației».

În acest sens procuratura municipiului Chișinău a îanintat un recurs către autoritățile locale din capitală împotriva actelor menționate, iar CNA examinează toate aspectele în vederea inițierii unei cauze penale.

Actualități.md amintește că pe spațiul verde dintre Universitatea Pedagogică Ion Creangă și clubul de dans „Codreanca” pe un teren de doar 7 ari se intenționează a construi un complex locativ cu 15 etaje.

Totodată atât consilierii municipali și deputații PSRM cât și locuitorii capitalei dar și elevii de la „Codreanca” au protestat în repetate rînduri împotriva construcției ilegale.

Cazul_Codreanca

ПОДЕЛИТЬСЯ