[:md]

 

Oligarhia prin definiţie nu poate să permită ca veniturile ei să se micşoreze, iar dacă regimul de la guvernare va fi nevoit să taie din tarife pentru a-şi întări politic poziţia, în câteva luni aceste pierderi vor fi recuperate tot pe spatele cetăţenilor. Despre aceasta analistul politic Anatol Ţăranu a declarat în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune, relatează Actualități.md.
 
Dacă într-un loc scade, creşte în alt loc. Oligarhia prin definiţie nu poate să permită ca veniturile ei, plus valoarea pe care ei o scot din această sferă, să se micşoreze. Şi dacă ei merg la scăderea anumitor tarife într-o anumită zonă, fără doar şi poate ei aceste „pierderi” trebuie să le recupereze din altă parte. A, că a scăzut tariful la benzină? Dar preţul la petrol a scăzut drastic în lume! Iar scăderea preţului la benzină e incomparabil cu ce se întâmplă cu preţurile pe piaţa internaţională. Acuma, bun, societatea civilă, experţii ar trebui să-şi spună cuvântul, să explice oamenilor. Dar un lucru pot să-l spun cu certitudine – oligarhia ar putea să permită pe un termen foarte scurt să scoată din propriul buzunar nişte sume, ca să-şi întărească politic poziţia, dar peste câteva luni ceea ce au pierdut va fi recuperat, smuls de pe noi cu tot cu carne. Asta e legea de fier a oligarhiei”, Anatol Țăranu citat de jurnal.md.

 

 

ПОДЕЛИТЬСЯ