[:md]
În ziua de 1 Martie, în Republica Moldova se celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.
Din timpurile străvechi Marţisorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.
În vechime, pe data de 1 martie, mărtișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în directia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negreţele şi da-mi albeţele”.
Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțisorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspat pentru ca purtătorii simbolului de primavară să aibă faţa albă precum caşul şi rumenă precum vinul roșu. Unele legende populare susţin că mărţisorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
În zilele noastre, valoarea mărţisorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Obiectul cu şnur alb-roşu se confecționează din orice şi poate să aibă semnificaţii multiple.