[:md]
Partidul Democrat îşi concentrează în mâini toate pârghiile pentru ca, eventual, dacă se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, să poată folosi la maxim factorul mediatic, financiar şi administrativ, consideră analistul politic Igor Boţan, relatează Actualități.md citat de jurnal.md.
„Partidul Democrat se pregăteşte, probabil, de perturbaţii în societate. De aceea, acum îşi concentrează în propriile mâini toate pârghiile, instituţiile de stat, pentru ca, eventual, dacă se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, să poată folosi la maxim factorul mediatic, financiar şi administrativ. Aceasta face Partidul Democrat şi aceasta a făcut-o, începând cu anul 2010, lucru care le-a reuşit. Instituţiile statului care au fost politizate au nimerit în mâinile Partidului Democrat, care a beneficiat cel mai mult de acest lucru. Acum este evident că Partidul Democrat nu vrea să scape din mâini această pârghie. Şi aceasta este cea mai mare problemă a Republicii Moldova”, a declarat Boţan la Europa Liberă.
Analistul politic a adăugat că actuala clasă politică de la Chişinău trebuie să plece pentru că a distrus perspectiva reală de dezvoltare a Republicii Moldova. Potrivit lui Igor Boţan, Moldova va reuşit să obţină finanţare din partea partenerilor externi, dar aceasta se va limita doar pentru a menţine ţara pe linia de plutire.