[:md]
Consilierii municipali au continuat joi audierile privind ilegalităţile de la primăria capitalei. De această dată au fost vizat sectorul funciar. Experţii şi CNA avertizează că oraşul a fost prejudiciat cu sute de milioane de lei, notează Actualități.md citat de Sputnik.
Consilierii municipali din Chişinău audiază rapoartele responsabililor de gestionarea sectorului funciar al urbei şi cer explicaţii în legătură cu o serie de cazuri ce trezesc suspiciuni de abuzuri grave.
În faţa consilierilor au compărut mai mulţi şefi de direcţii. Printre aceştia se numără Diana Gurschi, şefa Direcţiei asistenţă juridică şi Igor Cristal, șef de secție din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.
Drept temei pentru investigarea modului în care este gestionat domeniul funciar în Chişinău, potrivit consilierului socialist Ion Ceban, au servit datele CNA, potrivit cărora municipiului i-ar fi fost cauzate în ultimii ani prejudicii de circa 235 de milioane de lei.
Pe de altă parte, Expert-Grup a indicat că prejudiciile cauzate capitalei din cauza schemelor frauduloase de înstrăinare a terenurilor ar depăşi cifra de un miliard de lei, susţine consilierul, menţionând şi faptul că experţii independenţi apreciază că peste 700 de hectare de teren din proprietatea municipiului ar fi fost înstrăinate ilegal în ultimii ani.
Socialiştii au atras atenţia şi la o serie de „ilegalităţi de ordin urbanistic”.