fgfgj.jpg

[:md]

 

După ce a fost investit pe furiș la miez de noapte, ședințele noului cabinet de miniștri condus de Pavel Filip, ar putea să nu mai fie transmise public, relatează Actualități.md cu referire la zugo.md

Astfel, ședințele Guvernului RM ar putea să nu mai fie transmise în regim online dacă Parlamentul va abroba un proiect de lege în acest sens.

Proiectul de lege cu privire la modificarea transmisiunii ședințelor Executivului a fost înregistrat încă în anul 2013, fiind semnat de Andrian Candu, Liliana Palihovici, Valeriu Streleț și Ana Guțu.

Potrivit documentului, la ședințele cabinetului de miniștri vor asista, ca și până acum, reprezentanții societății civile, sindicatelor, patronatelor, însă întrunirile nu vor mai fi transmise în direct pe internet. Astfel, presa va afla despre decizii din comunicatele oficiale sau din declarațiile de după ședință.

Amintim că recent mai mulți jurnaliști au protestat la Parlamentul RM și au cerut acces liber în cadrul ședințelor, precizând că imaginile transmise online de la ședințele de plen sunt regizate de o persoană specială iar astfel presa nu vede adevăratele lucruri care au loc acolo.

ПОДЕЛИТЬСЯ