[:md]
Despre aceasta președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a declarat în cadrul unei conferințe care a avut loc astăzi, relatează Actualități.md.
Potrivit lui Ceban la momentul de față se efectuează o presiune enormă asupra consilierilor din CMC, atât din fracțiunea PSRM cât și din alte fracțiuni.
“Se aplică toate metodele posibile – de la șantaj până la corupere. Noi încercăm să documentăm aceste cazuri și dacă va fi necesar ne vom adresa și în instanțe și probabil o vom face în viitorul cel mai apropiat”, a spus socialistul.
Ceban menționează că în cazul în care există și planează asupra cuiva dintre aceste fracțiuni care astăzi formează o majoritate neformală în CMC anumite suspiciuni, socialiștii se pronunță pentru penalizarea tuturor celor care au greșit cu ceva.
“Vrem ca nemijlocit fiecare funcționar să fe tras la răspundere. Iar fracțiunea PSRM nu se va ține de un consilier sau altul, dacă se vor depista încplcări de lege orice persoană va fi penalizată. Noi singuri vom insista asupra acestui fapt întrucât avem angajamente față de locuitorii municipiului Chișinău”, a conchis Ion Ceban.