[:md]

 

Şcoala din satul Coștangalia, raionul Cantemir, a rămas practic fără încălzire, după ce cazangeria a fost distrusă de o explozie de proporții.

 

Deflagrația s-a produs în noaptea de luni, 24 decembrie, și a avut loc din cauza ieşirii din funcţiune a cazanului care lucra pe bază de cărbune. Ca rezultat, sala de cazane a fost distrusă în proporţie de 90 la sută şi necesită reparaţie capitală, scrie gazetadesud.md.

 

Potrivit lui Marian Bairac, şeful Secţiei Situaţii Excepţionale Cimişlia, în urma exploziei operatorul cazangeriei s-a ales cu vătămări uşoare sub formă de opărituri la mână și la față.

 

Efim Strogoteanu, primarul comunei Ecaterinovca din componenţa căreia face parte şi satul Coştangalia, susţine că centrala termică a gimnaziului din localitate a fost construită în anul 1997, iar operatorul care a fost responsabil de exploatarea instalaţiilor are o experienţă de lucru în domeniu destul de mare, fiind instruit anual în ceea ce priveşte tehnica securităţii.

 

Până vor ieși elevii din vacanță autorităţile vor trebui să procure un nou cazan, să restabilească încăperea cazangeriei şi să asigure funcţionarea în regim normal a instituţiei de învăţământ din Coştangalia.

 

Serviciul Situații Excepționale urmează să stabilească cauzele exacte ale producerii exploziei și dacă accidentul s-a produs din cauza factorului uman sau din cauza unei defecțiuni tehnice.

 

Sursa: Ştirilocale.md

ПОДЕЛИТЬСЯ