fghhg.jpg

[:md]

 

Ieri, 30 martie, Comisia Electorală Centrală a respins propunerea de a efectua referendumul republican pentru modificarea Constituţiei în vederea alegerii şi demiterii şefului statului de către popor, limitarea imunităţii parlamentare şi reducerea numărului de deputaţi. Totodată, CEC a anulat înregistrarea grupului de iniţiativă, relatează Actualități.md.

În raportul său, preşedintele CEC a recunoscut că grupul de iniţiativă a prezentat peste 405 mii de semnături, însă a invocat că ar exista divergenţe între numărul de semnături constatate numeric la verificare şi datele din procesele verbale. Mai mult, Ciocan susţine că nu ar fi fost respectate condiţiile privind numărul minim de semnături pe unitate administrativ-teritorială.

Se respinge propunerea privind organizarea referendumului republican şi să anuleze înregistrarea grupului de iniţiativă”, a spus Ciocan.

La rîndul său membrul CEC Ştefan Urîtu a declarat că mandatele membrilor CEC în genere nu sunt legitime şi că Parlamentul trebuia să prelungească mandatele, nu Curtea Constituţională.

„Eu nu pot înţelege cînd CC îşi asumă atribuţiile Parlamentului şi interpretează legea. CC şi-a depăşit atribuţiile. Trebuia să existe o decizie a Parlamentului prin care mandatul nostru să fie prelungit”, a spus Ştefan Urîtu, citează jurnal.md.

După ce a fost anunţată decizia CEC privind respingerea referendumului, mai multe persoane, inclusiv colectori de semnături, care au asistat la şedinţă, au ieşit în curtea instituţiei pentru a protesta. Oamenii s-au arătat profund indignați de faptul că li s-au îngrădit  drepturile la exprimare în cazul în care peste 400 de mii de moldoveni au semnat pentru desfășurarea referendumului, în timp ce pentru aceasta erau necesar doar 200 de mii de semnături iar Comisia Electorală Centrală a refuzat să dea curs inițiativei populare. Cetățenii au menționat că în această situație țara va fi asaltată de un nou val de proteste.

Ulterior mai mulți experți au criticat decizia CEC. Cunoscutul analist politic de la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor a subliniat că decizia Comisiei Electorale Centrale privind respingerea referendumului iniţiat de Platforma Demnitate şi Adevăr, pentru care au semnat 400 de mii de cetăţeni, demonstrează faptul că această instituţie este subordonată oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Decizia CEC-ului confirmă subordonarea membrilor acesteia intereselor reprezentate de Plahotniuc şi gruparea sa. Ca şi alte instituţii din Republica Moldova, şi CEC este o instituţie aservită şi dominată de Plahotniuc. Nu mi se pare că trebuie să fim prea uimiţi de decizia de astăzi a Comisiei Electorale Centrale”, a declarat Socor în cadrul unei intervenţii la Ora Expertizei de la Jurnal TV.

 

ПОДЕЛИТЬСЯ